Campionatul de Fotbal al Asociațiilor Studențești 2021

După o perioadă în care proiectele asociațiilor studențești au trecut în mediul online, Asociația Studenților din Administrație și Afaceri a reușit să aducă împreună pasionații de fotbal și distracție la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii: Campionatul de Fotbal al Asociațiilor Studențești.

Încă din 2013, campionatul urmărește să promoveze stilul de viață sănătos, munca în echipă, sportul, distracția și socializarea.

Chiar dacă traversăm o perioadă mai delicată, anul acesta, echipa de organizare a proiectului a reușit cu succes să se asigure că toate măsurile igienico-sanitare sunt respectate pentru ca participanții să se bucure în siguranță de meciuri.

 

Ca în anii precedenți, competiția a avut loc pe Terenul de Fotbal din cadrul Facultății de Drept, implicând doar asociații din București: ASG, ASCB, ASFE, ASGG, ASSP, ASAN, ASID, USR.

Ediția de anul acesta s-a desfășurat pe 2 zile: 30 iunie, respectiv 1 iulie. În prima zi au avut loc meciurile echipelor de băieți, urmate fiind în a doua zi de cele de fete.

Cum pe teren nu a fost deloc liniște, iar fiecare echipă a dat ce e mai bun pentru a înscrie cât mai multe goluri în poarta adversă, nici tribuna nu s-a lăsat mai prejos, galeriile asociațiilor făcând abstracție de căldura de afară, prezentându-se în tribune pline de energie și voie bună pentru a-și susține echipele. Au venit înarmate cu steaguri, bannere, fluiere, luptându-se și ele pentru titlul de „cea mai bună galerie”, strigând cât de tare puteau cele mai rimate scandări pentru echipele sale, reușind astfel să îi motiveze pe jucătorii de pe teren.

Cu ocazia desfășurării Campionatului de Fotbal am reușit să ne întâlnim și să petrecem împreună momente de calitate, în care am îmbinat într-un mod armonios munca și distracția. Dorința comună găsită în inima fiecărui membru ASAA de a realiza un eveniment demn de admirat atât în timpul derulării acestuia, cât și după, a dus la o bună organizare a tuturor activităților și o împărțire constructivă a task-urilor. Astfel s-a creat o atmosferă placută și primitoare, care i-a îndemnat pe studenți să participe și a doua zi, încurajând totodata galeriile să vină cu forțe proaspete pentru a-și susține echipele. În cadrul acestui eveniment am avut ocazia să socializăm unii cu alții, să ne împrietenim cu persoanele noi, să imortalizăm momentele prin poze, astfel totul a ieșit așa cum ne-am propus.

Proiectul a reprezentat un adevărat succes, reușind să aducă laolaltă o parte dintre asociațiile studențești cu care nu ne-am mai întâlnit de mai bine de un an de zile. Aportul adus de parteneri în cadrul campionatului a reprezentat un factor cheie al acestei ediții, deoarece cu ajutorul acestora am reușit să punem la dispoziție echipelor băuturi, echipamente sportive și multe premii.

Dorim să le mulțumim pe această cale, partenerilor noștri oficiali, celor de la Decathlon, care ne-au fost alături cu multă apă, echipamente sportive, mingi, cupe și medalii. Datorită incredibilului suport pe care ni l-au oferit, am reușit să avem o desfășurare foarte bună a Campionatului de Fotbal. Ne bucurăm că am putut sa colaborăm în cadrul acestui proiect și sperăm la cât mai multe parteneriate alături de ei.

De asemenea, un alt sprijin, brand cu care deja avem un istoric de colaborări reușite, Constantin Nautics, ne-a oferit brățări pentru câștigătorii acestei ediții.

Deși jucătorii și galeriile au venit entuziasmați și plini de energie, o mare contribuție au avut-o și cei de la Badster, care ne-au oferit energizante pentru participanți.

De asemenea, dorim să le mulțumim și celor de la Vitanimix, care nu ezită să fie alături de noi cu fiecare ocazie, reprezentând astfel un sprijin important pentru activitățile noastre.

Tot pe partea de energizante, Fenomeno by Adrian Mutu a oferit multă forță participanților de pe teren, ajutându-i să înscrie un număr mare de goluri, să apere cât mai bine și să facă o figură frumoasă în timpul meciurilor, dar și un premiu special pentru golgheterul campionatului, mai exact un tricou semnat de Adrian Mutu.

Mâncarea delicioasă a fost asigurată de prietenii noștri de la Bucate Gustoase, care și de această dată ne-au fost alături și au contribuit la succesul proiectului.

De asemenea, pe partea de premii, i-am avut alături pe cei de la Flash Cards, care ne-au ajutat prin personalizarea unor carduri pentru jucătorii ce s-au remarcat cel mai mult în cadrul campionatului.

Cum orice activitate are nevoie și de ceva dulce, cei de la Leonidas au oferit premii delicioase jucătorilor, însă nu numai, oferind fetelor din echipa câștigătoare locuri vouchere pentru produse de make-up.

Nu în ultimul rând, FitnessLibrary, unul dintre cei mai de succes distribuitori de produse pentru fitness, au ales să se alieze cu noi în cadrul acestui proiect, oferind discount-uri atractive jucătorilor.

Chiar dacă unii parteneri au fost alături de noi pentru prima oară, iar alții au deja o istorie alături de ASAA, dorim să le mulțumim tuturor pentru aportul adus campionatului și sperăm să îi avem alături de noi pentru o lungă perioadă de timp.

În urma mai multor confruntări pe terenul de fotbal, ziua de 1 iulie a definitivat podiumul. Astfel, atât la masculin, cât și la feminin, ASAA, ASID și ASG au fost fruntașe.

Ziua a debutat cu meciurile fetelor, care au demontat și de această dată mitul conform căruia fotbalul este un sport dedicat exclusiv bărbaților. Cu multă voie bună și șuturi la poartă apărate excelent, voluntarele ASAA au primit cu zâmbetul pe buze medaliile pentru locul al III-lea, fiind determinate ca la următoarea ediție să pășească și mai sus în clasament. Următorul loc pe podium este ocupat de echipa feminină ASID, acestea remarcându-se printr-o energie fantastică, care le-a ajutat să stăpânească cu precizie mingea de fotbal în fața adversarelor. A existat o echipă care din momentul în care a ochit poarta rivală nu a mai renunțat la ideea de a marca cât mai multe goluri, iar astfel trofeul ediției 2021 la feminin s-a îndreptat către ASG, acestea purtând cu mândrie titlul de campioane!

În continuare au avut loc semifinalele și finalele băieților, care au luptat până la capăt pentru a reuși să obțină victoria cea mare. Echipa ASAA a uimit prin atacurile către poarta adversarilor, înscriind cel mai spectaculos gol și clasându-se pe locul al III-lea. Aceștia sunt urmați de către băieții de la ASG, care au fost motivați să se impună în fața rivalilor și să nu rateze nicio oportunitate de a-și demonstra talentul sportiv. Primul loc pe podiumul băieților aparține celor de la ASID, care au făcut istorie pe teren printr-un joc senzațional, dar și prin numărul de atacuri la poartă respinse, aceștia fiind demnii deținători ai trofeului Campionatului de Fotbal 2021!

În urma meciurilor incendiare, campioni ai amintirilor frumoase suntem cu toții, iar prin această cale dorim să felicităm fiecare echipă pentru efortul depus!

Acestea fiind spuse, o altă pagină din povestea ASAA a fost scrisă cu un zâmbet larg pe buze de către voluntarii noștri dedicați, cărora am vrea să le mulțumim pentru efortul depus în organizarea Campionatului de fotbal al Asociațiilor Studențești. Totodată am vrea să le mulțumim în același mod și asociațiilor care au răspuns cu bucurie la invitația noastră pentru acest proiect. Am reușit să ne revedem după foarte mult timp, iar în aceste 2 zile voluntarii asociațiilor au putut să formeze relații mai stranse. Acest proiect ne-a oferit șansa de a fi iar împreună, reprezentând încă un pas către adevărata viață studențească.

Povestea Campionatului de Fotbal al Asociațiilor Studențești nu se încheie aici, căci alte pagini vor urma să fie scrise de generațiile ce vor urma, fiecare într-un stil aparte, dar în aceleași culori, negru și roșu, culori pe care le-am purtat și în cele doua zile de campionat, fie ca îmbrăcăminte, sau ca vopsea, dar cel mai important…în suflet.